„Postul Paștelui a fost marcat de apariția primului album de feminism satanist, ce propovăduiește ideea că religia a fost inventată de bărbați pentru a legitima orânduirea patriarhală și a transforma femeia în proprietate privată. Trupa se numește Twin Temple și, chiar dacă sună ca o versiune satanistă a duetului Ștefan Bănică Jr. – Andreea Marin, e deschizător de drumuri ideologice.
În aceeași lumină feministă, alte două albume importante apărute în ultima lună sunt Nest al tripletei belgiene Brutus și noul album The Cranberries (In the End). Cel din urmă face ca moartea lui Dolores O’Riordan să pară o farsă, versurile anunțând pe aproape fiecare piesă sinuciderea de anul trecut, inclusiv cadrul în care avea să se întâmple (vezi versul „Do you remember that night at a hotel in London?„).
În spațiul metal Sunn O))) a revenit cu un nou album digestiv, Life Metal, cea mai importantă inovație fiind titlul și cromatica de pe copertă. Iar un album care aduce și inovații semnificative este revenirea dub-metaliștilor Dub Trio – albumul The Shape of Dub to Come cu contribuții importante din partea lui Meshell Ndegeocello, Troy Sanders (Mastodon) și King Buzzo (Melvins).” – Aron Biro
„Ajungi la un moment dat în viață când ai auditiv nevoie de piano on the background. Fie că trebuie să fii concentrat asupra muncii intelectuale pe care o întreprinzi sau pur și simplu citești literatură, muzica clasică vine întotdeauna în ajutorul tău. S-au dus vremurile când ascultam cap coadă albume indie rock, am început să înlocuiesc riff-urile alerte de chitară cu clipoceli piano. Cred că bucata compusă de Aphex Twin și interpretată de Murcof & Vanessa Wagner îmbină non-disturbator liniștea contemplativă a pianului cu electronica zilei de azi. Este exact ceea ce caută omul la bătrânețe.” – Silviu Medeșan
„Fiind extrem de prins în ultima vreme cu diverse activități și neavând acces în totalitate la achizițiile muzicale recente, las aici o listă cu discuri lansate în aprilie, albume care cred că merită cel puțin un play. După cum se observă, zonele metal și indie sunt lăsate în partea care nu poate fi momentan accesată, menționată mai sus (memoria îmi joacă uneori feste și nu vreau să induc în încurcături sau dezinformare). Așadar:
Lamb-The Secret of Letting Go
Jadis – Medium Rare 2
Shaggy The Rockband – Fighting Angels And Demons
Mike + The Mechanics – Out Of The Blue
Jon Anderson – 1000 Hands Chapter One
Band Of Skulls – Love Is All You Love
Peter Gabriel – Rated PG
Jordan Rudess – Wired For Madness
King Gizzard & The Lizard Wizard – Fishing For Fishies
The Cranberries – In The End
Adrian Belew – Pop Sided
Alan Parsons – The Secret
Lonely Robot – Under Stars” – Cosmin Mureșan
„Pentru luna aprilie am o recomandare drăguță: albumul Raw Honey al trupei Drugdealer (nici acum nu am înțeles dacă e unul singur sau mai mulți, deci să îi zicem trupă). O să vorbim despre album imediat, dar înainte câteva idei despre muzică.
În așa-zisa eră post-genre, mi se pare că opțiunile muzicale pe care le avem sunt destul de limitate: fie alegem să ascultăm genuri hibrid proaspete și inovative precum country trap, fie alegem revival-urile unor chestii deja făcute. Eu sincer prefer varianta a doua. E ciorbă reîncălzită pentru unii dar delicatesă pentru mine. Mai ales dacă alternativa este country trap. Și așa îmi atrage atenția un album precum Raw Honey unde nu se face altceva decât să se reînvie (pentru că de înviat s-a înviat de mulți, mulți alții) decada șaizecistă. Drugdealer sună ca The Beatles, The Kinks, The Carpenters, The Byrds sau orice altă trupă care începe cu The din acea perioadă.
Albumul începe cu un instrumental angelic ce te sensibilizează la maxim. Adica pe mine m-a.Urmează piesa cea mai bună de pe album, Honey, în colaborare cu Weyes Blood care e super pe val cu noul ei album. Versurile parcă sunt cântate de Nico (cea cu Velvet Underground, nu Nico a noastră) dar cu mai multă căldură și afecțiune.
Piesa Lonely e jucăușă și face trecerea spre bucata mai veselă a albumului. Bucată unde se introduce și saxofonul, ceea ce contribuie la un pic de dinamism si diversitate și unde armoniile vocale sunt întâlnite la tot pasul. Frumos! Apoi iar se incetinește ritmul, poate prea mult. Aș fi dat cu skip piesei If You Don’t Know Now, You Never Will după primele secunde dacă nu semăna cu Something de la Beatles. Dar a semănat așa ca am ascultat-o până la capăt și nu mi-a părut rău pentru că pe parcurs devine tot mai interesantă. Piesa Wild Motion parcă e luată de pe albumul lui Orville Peck despre care vorbeam luna trecută. Sound-ul e country (dar nu country trap) și același Elvis versiunea modernă și upgradată ne încântă inimile. Finalul e relativ neglijabil, deși instrumentalul de la sfârșit te poate atinge și el. Ca și concluzie, chiar dacă poate deveni plictisitor acest flower-power uneori forțat, per total e un album care merită savurat și trăit.
Veniți așadar de luați A taste of (raw) honey in a sunny afternoon” – Alexandra Păcurar
